Stadionul este poziţionat în sud-vestul Bucureştiului, în cartierul Ghencea, stadionul „Steaua” face parte din „Complexul Sportiv Steaua” fiind o arenă tipică de fotbal (fară pista de atletism). Construcţia a fost inaugurată în aprilie 1974, cu ocazia unui meci amical Steaua – OFK Belgrad (scor 2-2). La începutul deceniului IX au început lucrările instalaţiei de nocturna, aceasta fiind inaugurată pe 14 august 1991, la un meci Steaua - FCM Bacău (scor 4-1). Mai târziu, în 1996, arena din Ghencea a fost modernizată în totalitate, tribunele fiind dotate cu scaune, cantonamentul jucătorilor de sub tribuna a doua fiind renovat la nivelul unui hotel de patru stele, iar utilităţile fiind aduse la standardele vremii. Este stadionul pe care a jucat, în afara multiplei campioane a României – Steaua, şi echipa naţională.
Unic în ţară prin facilităţi, poate găzdui partide de fotbal la standardele impuse de FIFA şi UEFA, atât în ceea ce priveşte confortul şi securitatea spectatorilor cât şi al facilităţilor oferite mass-media. Stadionul este dotat cu un sistem de supraveghere a spectatorilor dotat cu un număr de 7 camere fixe şi 9 camere mobile, acestea având posibilitatea de a lua imagini chiar şi de la intrarea spectatorilor în stadion. La tribuna oficială există o cameră de monitorizare performantă care este folosită, în caz de nevoie, de către forţele de ordine.
miercuri, 11 august 2010
Stadionul Regie
Stadionul Regie este un stadion de de fotbal din Bucureşti care este folosit de echipa Sportul Studenţesc.
Stadionul Oțelul
Stadionul „Oţelul” din Galaţi are o capacitate de 13.500 de locuri, toate pe scaune. Arena clubului gălăţean, a cărei suprafaţă de joc si vestiare , respectiv tribune au fost modernizate la începutul lui 2006 , va fi dotată din vara acestui an cu instalaţie de nocturnă.Stadionul beneficiaza de Turnicheti , si de o tabela de marcaj moderna.
Arena „Oţelul”, situată în cartierul „Ţiglina III” al municipiului Galaţi . Aceasta a fost special construită pentru meciuri de fotbal, fără tradiţionala pistă de atletism. Tribunele I şi II sunt alcătuite din câte cinci sectoare, în timp ce peluzele au trei sectoare. Peluza Nord este locaţia stabilă a galeriei. Sponsorul oficial al echipei care a ajutat la modernizarea arenei este : Arcelor Mittal Galati .
Pe acest stadion isi desfasoara activitatea clubul de fotbal FC Oţelul Galaţi . Stadionul are un gazon care se incadreaza printre primele din Romania , calitatea acestuia neputand fi pusa la indoiala.

Stadionul Municipal (Vaslui)
Stadionul "Municipal" din Vaslui are un număr de 15.000 de locuri pe scaune, cu tribună oficială, cabine pentru presă şi invitaţi acoperite, instalaţie de drenaj şi instalaţie de irigare automată a gazonului, gazon nou, acces internet pentru presă şi invitaţi, vestiare noi şi sediu de club nou construit. În toamna anului 2007 a început execuţia instalaţiei de nocturnă, la acest moment stadionul "Municipal" din Vaslui urmând a fi al 11-lea stadion cu nocurnă din România.
Stadionul Municipal (Buzău)
Stadionul Municipal este un stadion de fotbal din Buzău, gazda meciurilor echipei FC Gloria Buzău.
Arena are o capacitate de 18.000 de locuri, toate pe scaune sau fotolii. În dotarea lui, Stadionul Municipal are o instalaţie de nocturnă modernă, inaugurată în 2008, un teren de antrenament cu gazon sintetic, omologat pentru liga a II-a, dar şi un mini-hotel pentru cantonarea jucătorilor.

Stadionul Ion Oblemenco
Stadionul Ion Oblemenco este un stadion din Craiova, cunoscut până în anul 1996 sub numele Stadionul Central. Este stadionul pe care își desfășoară meciurile de pe teren propriu echipa de fotbal Universitatea Craiova
Stadionul a fost construit pentru a inlocui vechiul stadion Tineretului și a fost inaugurat la 29 octombrie 1967, cu ocazia unui meci dintre echipele de tineret ale României și Poloniei.
În 1991 a fost construită instalația de nocturnă (nefuncțională până în 2002). În 2002 băncile de lemn au fost înlocuite cu scaune din plastic. În 2008 a intrat în reparații, urmând să se refacă pista de atletism.
Deține recordul de spectatori la un antrenament al echipei naționale (15.000), in 2003. Deține recordul de spectatori la un meci de fotbal disputat în Liga I, în sezonul 2002-2003 la meciul Universitatea Craiova - Steaua București, încheiat cu scorul de 3-1.

Stadionul Gloria
Stadionul Municipal Gloria este o arenă sportivă din oraşul Bistriţa. Este folosită mai ales pentru meciuri de fotbal şi pe acest stadion îşi dispută meciurile de pe teren propriu echipa Gloria Bistriţa.
În anul 1929, conducerea clubului Gloria a obţinut un teren în apropierea uzinei electrice pentru amenajarea unei arene sportive. Stadionul a fost inaugurat la data de 29 mai 1930, în cadrul unui eveniment care a inclus şi un meci de fotbal între Gloria şi echipa liceului din Năsăud.
În 2008, stadionul a beneficiat de o serie de lucrări de modernizare, în urma cărora a fost dotat cu instalaţie de nocturnă, instalaţii de irigat şi de încălzire a gazonului, tabelă de marcaj electronică şi sistem electronic de acces şi ticketing.
Baza sportivă Gloria cuprinde şi un teren secundar de fotbal, pentru antrenamente, dotat cu instalaţie de nocturnă. Complexul mai conţine un mini-hotel, precum şi un teren cu gazon sintetic.

Stadionul Gaz Metan
Stadionul Municipal Gaz Metan este un stadion multifuncțional din Mediaș care este folosit de echipa de fotbal Gaz Metan Mediaș.
În perioada iunie-septembrie 2010 se desfășoară lucrări de înlocuire a gazonului. În această perioadă clubul Gaz Metan folosește arena de fotbal din Sibiu.[1]

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu
Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca este stadionul echipei de fotbal CFR Cluj. Este folosit numai pentru meciuri de fotbal. Are o capacitate de 23.500 de locuri, din care 14.000 acoperite, și beneficiează de instalație de nocturnă din iulie 2007 și de o tabelă de marcaj modernă.
Tribune:
1. Tribuna 2: 10.000 locuri acoperite
2. Tribuna VIP: 301 locuri acoperite
3. Tribuna oficială: 528 locuri acoperite
4. Tribuna presei: 114 locuri acoperite
5. Tribuna 0: 716 locuri neacoperite
6. Tribuna A: 1293 locuri neacoperite
7. Tribuna A1: 426 locuri neacoperite
8. Tribuna B: 1283 locuri neacoperite
9. Peluza 1: 3350 locuri neacoperite
10. Peluza 2: 4152 locuri acoperite
11. Galerie oaspeți: 1200 locuri neacoperite
1. Nocturnă: 1600 lucși
2. Alte facilități: canalizare, drenaj, sistem automat de udare a ierbii, bănci de rezerve acoperite, grupuri sanitare separate în imediata vecinătate

Stadionul Dinamo
Stadionul Dinamo supranumit Groapa, este stadionul oficial al clubului de fotbal Dinamo București. Stadionul este amplasat în Sectorul 2 din București, pe strada Ștefan ce Mare. Dotat cu pistă de atletism și instalație de nocturnă, stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare are o capacitate de 15.300 de locuri. Stadionul Dinamo, este pe locul 8 in topul celor mai frumoase stadioane din lume intr-un clasament alcatuit de englzii de la The Times.[1]
Stadionul Dan Păltinișanu
Stadionul de fotbal „Dan Păltinişanu” din Timişoara este primul stadion ca mărime din România. A fost construit în anul 1963, când avea 40,000 de locuri, iar în ultimii ani a suferit numeroase lucrări de modernizare. În prezent are capacitatea de 32,019 de locuri (pe scaune) şi instalaţie de nocturnă de 1456 lucşi.
Stadionul poartă numele fotbalistului timişorean Dan Păltinişanu (1951-1995) care a jucat 10 sezoane la FC Politehnica Timişoara.
wikipedia

Stadionul Cetate (Alba Iulia)
Inițial, toate locurile de pe stadion erau pe bănci de lemn. Acestea au fost date jos între anii 1997-1999 pentru a fi înlocuite cu scaune alb negru, excepție făcând tribuna oficială unde deja existau ceva scaune. Dar datorită unor neînțelegeri administrative acest lucru nu s-a mai făcut, și stadionul a rămas în acest stadiu, spre disconfortul suporterilor, până în anul 2002 când au început lucrările de renovare a stadionului. În 2002 au fost puse în jur de 100 de scaune, iar restul de până la 7238 au fost puse în 2004 când echipa activa în prima ligă, și stadionul trebuia să corespundă standardelor impuse de aceasta. În 2008 ambele tribune fiind complet dotate cu scaune, alb albastre, peluzele continuă să rămână fără scaune.
sursa: wikipedia
sursa: wikipedia
Stadionul Ion Moina
La 21 iulie 1908 atletul clujean Ștefan Somodi a obținut locul 2 la Olimpiada de la Londra. Având în vedere faptul că acesta se antrena prin curțile școlilor, edilii orașului Cluj au hotărât construirea unui stadion pe un teren din Parcul Orașului.[1]
Prima tribună a Stadionului Orașului a fost confecționată din lemn și avea o capacitate de 1.500 locuri. Sub ea au fost amenajate vestiarele, dar și cămăruțe în care puteau locui fotbaliștii. Inaugurarea oficială a stadionului a avut loc în 1911 când o selecționată a Clujului învingea echipa Galatasaray Istanbul cu scorul de 8-1. După aproape 50 de ani, în 1960 tribuna din lemn a fost mutată la Câmpia Turzii, unde se află și în prezent.[2]
În 1961 a fost inaugurat noul stadion, construit în formă de potcoavă, în cinstea echipei studențești ce folosea arena: „U”. Stadionul Municipal avea o capacitate de 28.000 locuri, clasându-se pe locul 3 în topul arenelor din România.[3] Timp de 40 de ani nu s-a întamplat nimic deosebit cu stadionul redenumit „Ion Moina” la începutul anilor '90, exceptând poate inaugurarea pistei de atletism din tartan. În 2004 au început lucrările de renovare a arenei însă acestea au fost sistate de către Cosiliul Județean Cluj în 2005, după ce s-au cheltuit 8 miliarde de lei vechi, pentru consolidarea stâlpilor de susținere.
Stadionul Ion Moina în 2007
În vara anului 2007, ca urmare a promovării echipei în primul eșalon, autoritățile locale au fost nevoite să investească sume importante de bani pentru ca stadionul să poată găzdui meciuri de Liga I, conform ultimelor directive FIFA si UEFA.[4] Starea de degradare accentuată a structurii de rezistență a permis, ca un compromis, să se folosească doar 7.600 de locuri, dintre care 4.500 pe scaune, în primele 12 rânduri din tribuna I și peluză. S-au recondiționat tribuna oficială, vestiarele, sălile pentru presă, toaletele, astfel că în luna iulie 2007 stadionul a primit avizul Direcției de licențieri din cadrul FRF.[5]
În luna februarie a anului 2008 Consiliul Județean Cluj a desemnat UTCN câștigătoare în licitația internațională organizată pentru proiectarea unui nou stadion.[6] Societatea Proiect Carpați din București a cerut și a obținut anularea licitației contestând incompatibilitatea a doi membri din comisia de licitație.[7] În 13 iunie 2008 UTCN a fost desemnată din nou câștigătoare a celei de-a doua licitații, organizată în urma anulării celei dintâi. Proiectul realizat de UTCN prezenta la acea dată un stadion de 30.000 locuri, cu garaje subterane pe două nivele și un teren de atletism.[8]
Construcția Stadionului Orașului, cum s-a numit inițial, a început în anul 1908. Inaugurarea oficială a avut loc în anul 1911, printr-un meci amical între o selecționată a Clujului și echipa turcă Galatasaray Istanbul (a câștigat selecționata Clujului cu scorul de 8-1).
Inițial stadionul a avut o tribună din lemn cu o capacitate de 1.500 de locuri, număr extrem de mare pentru acele vremuri. În 1960, tribuna de lemn a fost mutată la Câmpia Turzii, unde se află și în prezent pe stadionul ISCT.
În 1961 numele stadionului a devenit Stadionul Municipal și o noua tribună cu o capacitate de 30.000 de locuri a fost inaugurată. Noua tribună a fost construită în formă de potcoavă, dupa numele echipei ce folosea arena: "U".
Singura investiție notabilă ce a mai fost făcută din anii 1960 și până în prezent a fost inaugurarea pistei de atletism din tartan la începutul anilor 1990.
sursa:wikipedia

duminică, 11 iulie 2010
Stadionul Tineretului (Brașov)
Stadionul Tineretului sau Stadionul „Silviu Ploeșteanu” este arena oficială a clubului de fotbal FC Brașov. Acesta este amplasat în cartierul Bartolomeu din Brașov, pe strada Stadionului nr.1.[1]
Tribunele au o capacitate de 12.500 de locuri, fiind cel mai mare stadion al orașului Brașov (Stadionul Municipal a avut o capacitate de aprox. 30.000 de locuri dar a fost demolat).
În anul 2009, a fost inaugurată instalația de nocturnă, într-un meci de campionat împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș.

vineri, 11 iunie 2010
Stadionul Tineretului (Urziceni)
Stadionul Tineretului din Urziceni este un stadion cu o capacitate de 7.000 locuri pe care joacă echipa FC Unirea Urziceni.
În vara anului 2002 echipa a fost preluată de un nou sponsor (Valahorum SA), schimbându-se în întregime conducerea administrativă şi tehnică a acesteia. După aproximativ 6 luni, stadionul a atins o capacitate de 7000 locuri (toate pe scaune), iar vestiarele au fost aduse la standarde ultramoderne.

marți, 11 mai 2010
Stadionul Trans-Sil
Stadionul Trans-Sil este un stadion din Târgu Mureș care este folosit de echipa FCM Târgu Mureș. În prima jumătate a anului 2010 s-au pornit lucrări de extindere a capacității acestuia la 8.000 de locuri.[1]
duminică, 11 aprilie 2010
Stadionul Tudor Vladimirescu
Stadionul Tudor Vladimirescu este principala arenă sportivă din Târgu Jiu. Stadionul găzduieşte echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu, dar este dotat şi cu pistă de atletism. Arena a fost inaugurată în 1963, iar în 2005, odată cu promovarea în Liga 1 a echipei locale, a fost complet renovat, iar baza sportivă a fost mărită cu mai multe terenuri de antrenament dotate cu gazon natural şi sintetic.
Din 2007, Stadionul Tudor Vladimirescu dispune şi de nocturnă.
În 2009, aici a avut loc finala Cupei României, între CFR Cluj şi FC Timişoara.
A fost botezat după Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluţiei de la 1821.

joi, 11 martie 2010
Stadionul Giulești - Valentin Stănescu
Stadionul Giulești - Valentin Stănescu[1] este stadionul oficial al clubului de fotbal Rapid București. Lucrările de construcție au început în 1936 sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu și sub patronajul Asociației culturale și sportive C.F.R.. 2 ani mai târziu este încheiată construcția, dând echipei Rapid o copie mai mică a "Potcoavei" din Londra a echipei Arsenal[2]. Oficial, stadionul a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, cu ocazia Ceferiadei organizate pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulație a primului tren din România[3]. În acel moment, Rapidul dispunea de una din cele mai mari și moderne arene din țară, neavând totuși capacitatea ANEF-ului sau gazon de iarbă și instalație de nocturnă ca Venus. Capacitatea stadionului era de 12.160 de locuri[2].
Construcția celei de-a doua peluze a început la mijlocul anilor 80, dar "Potcoava" a fost închisă de-abia 10 ani mai târziu, mărind capacitatea stadionului la 19.100 de locuri, toate pe scaune. Modernizările au continuat în 2003, an în care gazonul a fost schimbat complet, fiind în acest moment printre cele mai bune din România. În același an a fost mărită și acoperită tribuna oficială, iar gardul de protecție a fost înlocuit cu un material plastic transparent pentru a îmbunătăți vizibilitatea spectatorilor.

joi, 11 februarie 2010
Stadionul Ceahlăul
Stadionul Ceahlăul este un stadion de fotbal din Piatra Neamţ care găzduieşte meciurile echipei de fotbal FC Ceahlăul şi are capacitatea de 18 000 de locuri pe scaune.
De asemenea, stadionul din Piatra Neamţ este printre cele mai elegante arene din ţara.
UEFA a cotat stadionul nemţenilor la 3 stele, intrând astfel în categoria celor mai moderne stadioane din Romania, alaturi de Ghencea,Dan Pǎltinişanu,Dr. Constantin Rădulescu.

luni, 11 ianuarie 2010
Stadionul Dacia
Stadionul Dacia este un stadion de de fotbal din Mioveni care este folosit de Dacia Mioveni. După promovarea echipei în Liga a II-a în 2003, primăria orașului a început construirea unei a doua secțiuni a tribunelor. S-a început cu tribuna oficială care are în partea superioară locuri speciale pentru presă și o cabină pentru asigurarea transmisiei audio-video a meciurilor.[1] În prezent stadionul are o capacitate de 7.000 de locuri pe scaune.
Instalația de nocturnă a fost inaugurată în luna mai a anului 2007, cu ocazia meciului amical dintre Dacia Mioveni și campionana de atunci a româniei, Dinamo București.[2] Primul meci în Liga I al Daciei s-a disputat pe acest stadion în 28 iulie 2007 împotriva Rapidului.[3] Alături de terenul de joc se află o clădire care adăpostește toate utilitățile necesare unui stadion de fotbal: vestiare, dușuri, saună, cabinet medical, minihotel.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)