Stadionul Giulești - Valentin Stănescu[1] este stadionul oficial al clubului de fotbal Rapid București. Lucrările de construcție au început în 1936 sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu și sub patronajul Asociației culturale și sportive C.F.R.. 2 ani mai târziu este încheiată construcția, dând echipei Rapid o copie mai mică a "Potcoavei" din Londra a echipei Arsenal[2]. Oficial, stadionul a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, cu ocazia Ceferiadei organizate pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulație a primului tren din România[3]. În acel moment, Rapidul dispunea de una din cele mai mari și moderne arene din țară, neavând totuși capacitatea ANEF-ului sau gazon de iarbă și instalație de nocturnă ca Venus. Capacitatea stadionului era de 12.160 de locuri[2].
Construcția celei de-a doua peluze a început la mijlocul anilor 80, dar "Potcoava" a fost închisă de-abia 10 ani mai târziu, mărind capacitatea stadionului la 19.100 de locuri, toate pe scaune. Modernizările au continuat în 2003, an în care gazonul a fost schimbat complet, fiind în acest moment printre cele mai bune din România. În același an a fost mărită și acoperită tribuna oficială, iar gardul de protecție a fost înlocuit cu un material plastic transparent pentru a îmbunătăți vizibilitatea spectatorilor.
joi, 11 martie 2010
joi, 11 februarie 2010
Stadionul Ceahlăul
Stadionul Ceahlăul este un stadion de fotbal din Piatra Neamţ care găzduieşte meciurile echipei de fotbal FC Ceahlăul şi are capacitatea de 18 000 de locuri pe scaune.
De asemenea, stadionul din Piatra Neamţ este printre cele mai elegante arene din ţara.
UEFA a cotat stadionul nemţenilor la 3 stele, intrând astfel în categoria celor mai moderne stadioane din Romania, alaturi de Ghencea,Dan Pǎltinişanu,Dr. Constantin Rădulescu.

luni, 11 ianuarie 2010
Stadionul Dacia
Stadionul Dacia este un stadion de de fotbal din Mioveni care este folosit de Dacia Mioveni. După promovarea echipei în Liga a II-a în 2003, primăria orașului a început construirea unei a doua secțiuni a tribunelor. S-a început cu tribuna oficială care are în partea superioară locuri speciale pentru presă și o cabină pentru asigurarea transmisiei audio-video a meciurilor.[1] În prezent stadionul are o capacitate de 7.000 de locuri pe scaune.
Instalația de nocturnă a fost inaugurată în luna mai a anului 2007, cu ocazia meciului amical dintre Dacia Mioveni și campionana de atunci a româniei, Dinamo București.[2] Primul meci în Liga I al Daciei s-a disputat pe acest stadion în 28 iulie 2007 împotriva Rapidului.[3] Alături de terenul de joc se află o clădire care adăpostește toate utilitățile necesare unui stadion de fotbal: vestiare, dușuri, saună, cabinet medical, minihotel.

vineri, 11 decembrie 2009
Stadionul 1 Mai
Stadionul 1 Mai este un stadion de fotbal din Slatina, stadion oficial al clubului de fotbal Fotbal Club ALRO Slatina.
Capacitatea oficială a stadionului este de 14.059 de locuri. Ultima renovare parţială a stadionului a avut loc între anii 2008-2009, atunci când la tribuna I au fost montate scaune. Stadionul se situează pe strada George Poboran, aproape de faleza râului Olt.
Stadionul este folosit două echipe, Fotbal Club ALRO Slatina şi FCM Slatina. După promovarea primului club, stadionul va găzdui meciurile din Liga 2.
Primăria municipiului Slatina a anunţat că stadionul va fii renovat în vara anului 2010, pentru o funcţionare cat mai bună a canalizării şi starea cât mai bună a gazonului.

miercuri, 11 noiembrie 2009
Stadionul Nicolae Dobrin
Stadionul Municipal "Nicolae Dobrin" este un stadion din Piteşti, cu o capacitate de 16 500 locuri. Pentru argeşeni acest stadion reprezintă foarte mult deoarece el poartă numele marelui fotbalist pe care FC Argeş l-a dat ţării Nicolae Dobrin.
Recordul de asistenţă a fost doborât în anul 1979 cand 28 000 de suflete s-au îngesuit pentru a vedea meciul dintre FC Argeş şi Nottingham Forest (cei ce aveau să devină campioni în acel sezon) din turul II al Cupei Campionilor Europeni.
La stadion se poate ajunge foarte uşor, din centrul oraşului, din faţa magazinului Trivale se pleacă pe Bulevardul Eroilor (19 Noiembrie) în sus pâna se ajunge la intersecţia cu strada Stadionului. În stânga intersecţiei se află stadionul.
În prezent Stadionul este împărţit de către FC Argeş si Internaţional Curtea de Argeş

duminică, 11 octombrie 2009
Stadionul Municipal (Brăila)
Stadionul Municipal este un stadion multifuncțional din municipiul Brăila, situat în parcul Monument, și care este folosit în principal de echipa locală de fotbal, CF Brăila.
Terenul este acoperit cu gazon natural, având dimensiunile 105 m x 74 m. Dispune de două tribune și peluze, având o capacitate totală de 18.000 de locuri. Stadionul are în componență 4 vestiare și o cabină pentru arbitri. In august 2008, baza sportivă a stadionului a fost modernizată, montându-se 8.000 de scaune la tribuna I și a II-a.
Stadionul are in dotare:
* aparatură de forță în valoare de peste 20.000 de euro
* porți de fotbal mobile
* parapet, mai exact - un zid de jucători pentru ca fotbaliștii să poată exersa loviturile libere în timpul antrenamentelor
* tablă tactică magnetică
* aparatură electronică pentru ca jucătorii să urmărească meciurile adversarilor, sau pentru a vedea ședințe de pregătire ale unor cluburi mari
Stadionul Municipal este un stadion utilizat nu numai pentru fotbal, ci și pentru alte sporturi, dar cel mai interesant este faptul ca stadionul poate organiza și curse de dirt track, de altfel fiind singura pistă de dirt track din România.

vineri, 11 septembrie 2009
Stadionul Municipal (Turda)
Stadionul Municipal sau Arieşul este un stadion multifuncţional din Turda care este folosit de echipa FC Arieşul Turda. Stadionul a fost dat in folosinţa din 1975. Recodrul de spectatorii a fost în 31 august 2007 cand la revenirea Ariesului in liga 2 dupa 20 de ani peste 7.000 de spectatori au luat cu asalt stadionul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)